Calculator credit maxim

Cuprins
Articol scris de:
Actualizat 03/10/2023
Disclaimer publicitate

Calculator credit maxim este un instrument pe care poti sa il folosesti pentru a vedea care este suma maxima pe care o poti accesa ca si credit in functie de: gradul de indatorare, venitul net lunar, bunurile pe care le poti aduce ca si garantie etc.

Atunci cand te gandesti sa obtii un credit pentru a-ti satisface nevoile financiare sau pentru a-ti indeplini obiectivele, unul dintre factorii cheie care determina suma pe care o poti imprumuta de la banca este valoarea garantiilor pe care poti sa le oferi institutiei financiare. 

In functie de valoarea acestora, va fi determinata si suma maxima pe care o poti accesa ca si credit.

Calculator credit maxim: cum il folosesc?

Calculator credit maxim este un instrument foarte intuitiv si simplu de folosit. Trebuie sa introduci care este venitul tau net, care sunt cheltuielile lunare de subzistenta, care este gradul maxim de indatorare pe care esti dispus sa-l tolerezi, care este tipul de credit pe care vrei sa il accesezi si apasa pe calculeaza. Calculatorul urmeaza sa analizeze care este rata lunara pe care ai putea sa ti-o permiti, in functie de parametrii introdusi, iar in functie de asta, o sa determine si care este suma maxima pe care o poti accesa printr-un credit.

Calculator credit maxim: la ce este util?

Calculator credit maxim este un instrument util pentru ca te ajuta sa determini care este valoarea maxima a creditului pe care l-ai putea accesa in functie de situatia ta financiara. De exemplu, daca ai un venit net de 5.000 RON si esti dispus sa te imprumuti cu un grad maxim de indatorare de 30%, inseamna ca ai putea sa accesezi un credit cu o rata lunara de maxim 1500 lei. Raportandu-ne la realitatile pietii din prezent, ai putea accesa un credit ipotecar de 250.000 RON. Avand aceste date, poti incepe sa cauti locuinta dorita in functie de buget.

Gradul de indatorare

Gradul maxim de indatorare reglementat de catre BNR este de 40%. Asta inseamna ca poti accesa un credit sau mai multe credite a caror rata lunara cumulata sa nu fie mai mare de 40% din venitul net. Desi este un aspect pozitiv faptul ca BNR a impus acest plafon maxim, astfel unele institutii de credit nu pot sa ofere imprumuturi peste capacitatea de rambursare a clientilor, 40% ramane a fi un grad foarte mare. Recomandat este ca gradul de indatorare sa fie de 25-30% maxim pentru a putea face fata cu usurinta fluctuatiilor de pe piata.

Imagineaza-ti ca ai accesat un credit ipotecar in 2020 cu dobanda variabila si cu un grad maxim de indatorare de 40%. In ultimii ani, dat fiind faptul ca au crescut foarte mult IRCC-ul si ROBOR-ul, rata lunara a crescut cu circa 70%. Daca veniturile au ramas la acelasi nivel, inseamna ca ai ajuns sa ai un grad de indatorare de peste 55% - un nivel care poate sa te destabilizeze din punct de vedere financiar.

Analizeaza capacitatea de rambursare

Institutiile financiare iau in considerare nu numai valoarea garantiilor, ci si capacitatea ta de a rambursa creditul. Este important sa analizezi cu atentie veniturile si cheltuielile tale lunare pentru a stabili cat poti rambursa lunar. Numerele afisate pe calculatorul de credit maxim sunt numere reci, care nu tin cont de capacitatea ta individuala de rambursare, de disciplina ta financiara, de fluctuatiile de pe piata. De aceste aspecte trebuie sa tii cont tu. Calculatorul de credit maxim este instrumentul care doar iti arata cu cat ai putea sa te imprumuti, dar nu inseamna ca aceasta este si suma pe care trebuie sa o accesezi ca si credit.

Alege tipul potrivit de credit

Exista diferite tipuri de credite, cum ar fi creditele ipotecare, creditele pentru afaceri sau creditele de nevoi personale. Alegerea tipului potrivit de credit poate influenta creditul maxim pe care il poti obtine. De exemplu, daca ai o proprietate imobiliara valoroasa, ai putea sa obtii un credit de nevoi personale cu garantie imobiliara, cu o valoare mai mare fata de un credit de nevoi personale obisnuit.

Negociaza cu atentie

Odata ce ai vazut care este suma pe care o poti accesa, capacitatea de rambursare si ai gasit institutia financiara potrivita, nu ezita sa negociezi. Poti incerca sa obtii o rata de dobanda mai mica sau termene de rambursare mai flexibile. Cu o negociere eficienta, poti maximiza suma creditului pe care il obtii.

Concluzie

Calculator credit maxim este doar instrument pe care il poti folosi pentru a vedea care este suma maxima pentru care esti eligibil in cazul in care vrei sa accesezi un imprumut. Recomandat este sa faci o analiza obiectiva a situatiei tale financiare, a capacitatii de rambursare, a gradului maxim de indatorare pe care esti dispus sa il tolerezi, si in functie de asta sa accesezi imprumutul potrivit nevoilor tale.

Consultant si planificator financiar. De-a lungul activitatii mele am reusit sa creez o comunitate de oameni care au constientizat importanta gestionarii corecte a resurselor, oameni care pun in aplicare solutiile personalizate si care in fiecare zi sunt mai aproape de obiectivele lor. Avand in vedere cunostintele si experienta acumulate, pot sa vin in ajutorul tau cu sfaturi, idei, solutii si planuri concrete prin care sa iti bifezi obiectivele.
Disclaimer: Echipa Mrfinance se străduiește pe deplin să mențină acuratețea și actualitatea informațiilor publicate. Aceste informații pot fi diferite față de ceea ce poți intalni la o instituție financiară, furnizor de servicii sau site-ul serviciului/produsului respectiv. 

Toate produsele și serviciile financiare sunt prezentate fără garanție. Atunci când evaluezi ofertele, te rugăm să consulți Termenii și Condițiile instituțiilor financiare în parte. Dacă ai găsit diferențe între informațiile de pe site-ul mrfinance.ro și cele oferite de instituțiile financiare, te rugăm să ne contactezi la [email protected].

Pentru sugestii și reclamații poți suna la telefonul consumatorului 0219551.

Pentru mai multe informații, intră pe site-ul ANPC.

În plus, acest site poate fi compensat prin terți agenți de publicitate. Totodată, rezultatele noastre, instrumentele de comparatie, conținutul blogului și recenziile editoriale se bazează pe o analiză obiectivă.

Pentru mai multe informații, te rugăm să consulți disclaimerul de publicitate.
Inapoi sus
homeapartmentdatabasegraduation-hatstorepie-chartleafcarhistoryarrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram