5 companii care dezvoltă un vaccin contra Covid-19.
Echipa Mr. Finance se străduie să vă ajute să luați decizii financiare mai inteligente. Deși aderăm la o politică strictă de integritate editorială, această postare poate conține referințe la produse de la partenerii noștri. Iată o explicație pentru modul în care ne facem bani.
Pandemia Covid-19 își face drum pe tot globul, iar țările încearcă din răsputeri să îi țină frâu și, în cele din urmă să-l combată. Nevoia unui vaccin este iminentă! În această luptă contra unui nou virus, timpul este extrem de important, întrucât numărul persoanelor afectate crește exponențial.
Companii mari, precum Johnson and Johnson, se află în prezent în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului, vaccin ce trebuie introdus pe piață cât mai curând posibil.
Sanofi
Producătorul francez de medicamente are o echipă de oameni de știință din Statele Unite, ce colaborează cu Autoritatea Biomedicală de Cercetare și Dezvoltare Avansată, (Biomedical Advanced Research and Development Authority), la un vaccin care folosește aceeași tehnologie și înregistrează progresele pe care compania le-a făcut anterior pentru vaccinul SARS. SARS face parte, de asemenea, din familia coronavirusului, ceea ce îi poate oferi companiei Sanofi un avans în dezvoltarea unui vaccin Covid-19.
Gilead Sciences
Gilead este o companie americană de biotehnologie, ce se concentrează în principal pe medicamentele antivirale utilizate în tratamentele HIV, hepatita B și C și a gripei.
Gilead lucrează la dezvoltarea unui tratament pentru pacienții infectați cu Covid-19, tratament ce a ajutat deja un pacient în Statele Unite și va fi trimis în curând în Asia pentru teste clinice mai ample în stadiul tardiv.
Acolo, studiile vor determina dacă tratamentul poate inversa infecția și dacă va ajuta pacienții să se recupereze mai repede, urmând ca tratamentul să fie eliberat din spital cât mai rapid.
GlaxoSmithKline (GSK)
Gigantul farmaceutic britanic GSK este unul dintre cei mai importanți producători de vaccinuri la nivel mondial, binecunoscut pentru vaccinurile anti Infecția cu HPV (Human Papilloma Virus) și gripa sezonieră.
GSK furnizează acum tehnologia necesară unei firme chinezești de biotehnologie pentru a dezvolta un vaccin pentru Covid-19.
Regeneron Pharmaceuticals
Compania de biotehnologie din New York, Regeneron, dezvoltă un tratament care ar putea proteja oamenii de contractarea coronavirusului. Tratamentul folosește anticorpi de la șoareci care au fost modificați genetic cu sistemele imune pentru a-i imita pe cei ai omului. Compania susține că ar putea fi pregătită pentru testarea pe om încă din luna august.
Johnson and Johnson
Johnson and Johnson s-a asociat cu Autoritatea Biomedicală de Cercetare și Dezvoltare Avansată pentru a dezvolta tratamente pentru Covid-19. Gigantul american farmaceutic utilizează tehnologia platformei sale de vaccin, dezvoltată anterior pentru un vaccin Ebola experimental.
Experții spun că ne aflăm la cel puțin un an distanță de un vaccin contra coronavirusului, ce va fi disponibil publicului. Între timp, acțiunile companiilor vor crește în funcție de cum evoluează dezvoltarea și marketarea vaccinului.
Adaugă în lista ta de favorite companiile de mai sus, pentru a urmări îndeaproape și a fi informat!
Conținutul articolului este oferit de platforma de tranzactionare eToro. eToro se numara printre cele mai importante platforme de tranzactionare din lume.
Pentru mai multe informatii, consulta ghidul nostru eToro!
Ștefania scrie articole bazate pe date despre produse financiare, investiții și servicii bancare.
A studiat limbile străine în București, însă fără a-i închide orizonturile către domenii noi, precum finanțele. Putem spune că, acestea s-au împletit perfect pentru a putea scrie ghiduri și recenzii valoroase pentru MrFinance.
Cand nu scrie despre finanțe, citește romane SF, face mult sport și călătorește.
O puteți găsi aici: [email protected].
Conform BNR, IRCC aplicat pentru trimestrul 2 al anului 2024 va fi de 5.90%, față de 5.97%, cât era în trimestrul 1 al anului 2024. Impactul asupra ratelor românilor care au credite cu dobândă variabilă va fi nesemnificativ. Dacă în ultimul an am asistat la o plafonare a indicelui, acesta începe să descrească în următoarele […]
De fiecare data cand imi intra un client la o sedinta de consultanta financiara, primul lucru pe care il intreb este: Care este motivul pentru care vrei sa faci investitii? Raspunsul, aproape in unanimitate, este: Sa inmultesc banii! Bineinteles ca apoi sapam mai adanc si ne dam seama ca banii, in sine, nu reprezinta niciodata […]
Warren Buffett a zis la un moment dat. Prima regula din investitii este sa nu pierzi bani. A doua regula din investitii este sa nu uiti prima regula. De ce pune Buffett atata pret pe a nu pierde bani? Si de ce e atat de daunator daca lucrurile incep s-o ia la vale? Hai sa […]
Ai aflat ca inflatia is a thing si te-ai gandit sa incepi sa investesti, sa iti protejezi banii. Daca mai ai si un obiectiv de viitor: devine cu atat mai clar ca vrei sa investesti. Incepi sa studiezi putin fenomenul si dai de bursa. Si auzi acolo de “actiuni” si vezi ca au un pret. […]
Conform unui studiu realizat de catre Unlock Market Research la initiativa BCR, banii sunt de departe principalul motiv de cearta in cuplu. De asemenea, 60% dintre respondenti sustin ca discutiile despre bani pot fi delicate, dar necesare. Studiul a fost realizat pe un esantion de 600 de persoane, 86% dintre ele fiind casatorite, 14% locuiesc […]
Piața creditelor nebancare acordate populației a avut o creștere semnificativă în ultimii ani. Această creștere a fost alimentată în primul rând de accesibilitatea acestor produse datorită dezvoltării tehnologice. Astfel, în acest studiu ne-am propus să analizăm care sunt motivele care au dus la creșterea volumului de credite nebancare accesate, care sunt principalele aspecte pe care […]
Disclaimer: Echipa Mrfinance se străduiește pe deplin să mențină acuratețea și actualitatea informațiilor publicate. Aceste informații pot fi diferite față de ceea ce poți intalni la o instituție financiară, furnizor de servicii sau site-ul serviciului/produsului respectiv.
Toate produsele și serviciile financiare sunt prezentate fără garanție. Atunci când evaluezi ofertele, te rugăm să consulți Termenii și Condițiile instituțiilor financiare în parte. Dacă ai găsit diferențe între informațiile de pe site-ul mrfinance.ro și cele oferite de instituțiile financiare, te rugăm să ne contactezi la [email protected].
Pentru sugestii și reclamații poți suna la telefonul consumatorului 0219551.
Pentru mai multe informații, intră pe site-ul ANPC.
În plus, acest site poate fi compensat prin terți agenți de publicitate. Totodată, rezultatele noastre, instrumentele de comparatie, conținutul blogului și recenziile editoriale se bazează pe o analiză obiectivă.