Disclaimer publicitate

Cum influențează Piața Forex economia

Echipa Mr. Finance se străduie să vă ajute să luați decizii financiare mai inteligente. Deși aderăm la o politică strictă de integritate editorială, această postare poate conține referințe la produse de la partenerii noștri. Iată o explicație pentru modul în care ne facem bani.

Articol scris de:
Actualizat 28/12/2022
Timp de citire: 6 minute
Distribuie acest articol
Cuprins

Schimbul valutar reprezintă procesul de conversie a monedei naționale în valute la anumite cursuri de schimb. Cursurile de schimb pot influența comerțul cu mărfuri, creșterea economică, fluxurile de capital, inflația și ratele dobânzilor.

Tranzacțiile de schimb valutar sunt esențiale pentru comerțul global și pentru coordonarea afacerilor globale. Tranzacționarea pe piața valutară, sau forex trading are loc într-o rețea formată din persoane fizice, corporații și instituții financiare care tranzacționează între ei valute.

De ce este atât de important cursul de schimb?


Mulți oameni nu acordă atenție cursurilor de schimb valutar pentru că rareori interacționează cu acestea. Viața de zi cu zi a unei persoane obișnuite se raportează cu precădere la moneda națională. Cursurile de schimb valutar intră în atenția oamenilor de rând doar în cazul unor tranzacții ocazionale, cum ar fi călătoriile în străinătate, plățile pentru diferite produse de import sau eventuale transferuri în străinătate.

Valoarea monedei naționale pe piața valutară este un element esențial pentru băncile centrale atunci când stabilesc politica monetară. În mod direct sau indirect, nivelul monedei poate juca un rol important atunci când vine vorba de dobânda pe care o plătești pentru creditul tău ipotecar, de randamentul portofoliului tău de investiții, de prețul produselor alimentare de la supermarketul din vecinătate, de prețul combustibilului și chiar de perspectivele tale de angajare.


În plus, cursurile de schimb valutar indică evaluările pentru moneda națională, care, la rândul lor, reflectă situația economică și politică a țării. O rată de schimb scăzută poate semnala o recesiune sau un anumit grad de instabilitate politică. Alternativ, o rată puternică a cursului de schimb servește adesea drept indicator relevant în ceea ce privește condițiile comerciale favorabile pentru o anumită țară.

Cursurile de schimb valutar influențează fluxurile de capital sau fondurile de investiții care intră și ies dintr-o țară. Țările în care valoarea monedei se deteriorează rapid sunt mai puțin atractive pentru investitorii străini, deoarece aceștia preferă să facă investiții în țări cu monede stabile și în creștere.

Ce influențează cursul de schimb

Cursurile de schimb sunt determinate de forțele pieței, respectiv de cerere și ofertă. Raportul dintre cerere și oferta pentru o anumită monedă va determina valoarea acelei monede în raport cu alte monede.

De exemplu, dacă cererea pentru dolari americani din partea europenilor crește, raportul cerere-ofertă poate determina o creștere a prețului dolarului american în raport cu euro.

Încercarea de a anticipa fluctuațiile valutare este o sarcină plină de riscuri. Un comunicat cu privire la anumite date economice sau un eveniment politic neprevăzut poate face ca o monedă să scadă sau să crească pe termen scurt. Dar, pe termen mediu sau lung, există mai mulți factori principali care determină trendurile de pe piața valutară.

Principalul factor este puterea unei economii sau percepția pe care o are piața despre aceasta. O economie mai puternică implică, în general, o monedă mai puternică, deoarece încrederea în perspectivele țării respective crește în viziunea investitorilor globali, iar aceștia devin mai predispuși să cumpere active denominate în moneda respectivă. În general, monedele țărilor prospere au o valoare mai mare decât cele ale țărilor cu probleme economice.

Climatul politic al unei țări este evaluat în funcție de stabilitatea sa în ceea ce privește conducerea la nivel național și pe plan politic global. Valoarea monedei este direct influențată de aliații și dușmanii unei țări, precum și de agenda sa politică.

Cum te afectează cursul de schimb

Cursurile de schimb te afectează, indiferent dacă vrei sau nu. Acestea influențează valoarea monedei locale în fiecare zi și are impact asupra a tot ceea ce cumperi, de la alimente până la combustibil.

O monedă puternică face ca importurile să fie mai ieftine. Asta favorizează scăderea inflației și costurilor de subzistență, permițându-ți să cumperi mai mult. Mai important, poți economisi mai mult fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea traiului de zi cu zi.

O monedă slabă face ca prețurile de import să fie mai mari. Asta poate reduce nivelul de trai, deoarece vei plăti mai mult pentru bunurile și alimentele importate. De asemenea, determină creșterea inflației care, în timp, erodează puterea de cumpărare.

Deși o monedă puternică poate părea un lucru bun, mai ales într-o perioadă în care inflația galopantă erodează valoarea banilor, aceasta este o sabie cu două tăișuri și ar putea să te ajute sau să-ți facă rău, în funcție de situația ta.

Pe de altă parte, o monedă puternică va face, probabil, ca țara în care locuiești să fie o destinație mai puțin atrăgătoare pentru cetățenii străini, ceea ce va afecta turismul și industria ospitalității în general.

De asemenea, companiile locale care exportă bunuri vor vedea că prețul produselor lor va crește în străinătate, ceea ce le va face mai dificil de vândut.

Cum poți beneficia de fluctuațiile cursului de schimb

Fluctuațiile la nivelul cursului de schimb pot avea un impact substanțial asupra randamentelor din investițiile străine. Investițiile în titluri de valoare denominate într-o monedă care se apreciază pot crește randamentul total. În contrast, investițiile în titluri de valoare denominate într-o monedă în curs de depreciere pot reduce profiturile sau pot atrage pierderi.

Cu toate acestea, oamenii pot profita de schimbările în ceea ce privește puterea relativă a monedelor investind în monede globale. Investitorii pot deschide un cont la un broker forex și pot tranzacționa valute din întreaga lume.


Chiar dacă cel mai popular mod de a investi în valute este prin intermediul unui cont de tranzacționare forex, investitorii pot cumpăra, de asemenea, fonduri mutuale, ETF-uri sau ETN-uri cu expunere pe valute.
Cu toate acestea, la fel ca în cazul tuturor investițiilor, investițiile în valute implică riscuri, în special în perioadele de volatilitate sau tensiuni geopolitice majore.

Cum poți începe să tranzacționezi pe Piața Forex

Tranzacționarea pe piața Forex este similară cu tranzacționarea acțiunilor internaționale, sau altfel spus, investitii la bursa pe termen scurt, cu scop speculativ. Iată câțiva pași pe care trebuie să-i parcurgi pentru a începe călătoria în tranzacționarea pe piața valutară.

  1. Informează-te și acumulează cunoștințe: Deși nu este complicată, tranzacționarea pe piața valutară este un proiect de sine stătător și necesită cunoștințe de specialitate. Brokerii Forex și de CFD-uri de top, precum CAPEX.com, IG Securities sau Saxo Bank oferă adesea acces online gratuit la resurse educaționale pentru începători, care scot în evidență aspectele esențiale ale tranzacționării valutelor.
  2. Deschide un cont de tranzacționare: Vei avea nevoie de un cont de tranzacționare forex la o companie de brokeraj pentru a începe tranzacționarea pe piața valutară. De obicei, brokerii forex nu percep comisioane. În schimb, ei fac bani din spread, care este cunoscut ca fiind diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare.
  3. Elaborează o strategie de tranzacționare: Nu este ușor să prezici și să te sincronizezi cu mișcările pieței, dar existența unei strategii de tranzacționare te va ajuta să stabilești anumiți parametri și să-ți însușești o disciplină generală în tranzacționare. O bună strategie de tranzacționare se bazează pe realitatea situației tale și pe potențialul tău financiar. Aceasta trebuie să ia în considerare fondurile pe care ești dispus să le aloci pentru tranzacționare și, în mod corespunzător, gradul de risc pe care ești dispus să ți-l asumi. Nu uita că tranzacționarea pe piața valutară este cu efect de levier, deci implică un risc ridicat
  4. Cultivă o psihologie de tranzacționare puternică: Tranzacționarea pe piața valutară pentru începători este plină de sentimente de teamă și lăcomie, și de întrebări fără răspuns. De aceea, este important să nu te lași dus de val în ceea ce privește pozițiile de tranzacționare și să cultivi un echilibru emoțional atunci când vine vorba de profituri și pierderi. Fiți disciplinat și autoevaluează-te întotdeauna într-un mod cât mai obiectiv.


Concluzii

La fel ca un iceberg, impactul major al fluctuațiilor cursurilor de schimb se află, în mare parte, sub nivelul de suprafață. Efectul indirect al fluctuațiilor valutare îl eclipsează pe cel direct din cauza influenței uriașe pe care o exercită asupra economiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Fluctuațiile valutare pot avea un impact de amploare asupra unei economii și, de asemenea, la nivel global. O monedă puternică alimentează motorul creșterii economice. Aceasta încurajează consumismul, producția și investițiile. Dar poate, de asemenea, să diminueze oportunitățile de angajare, să motiveze companiile să externalizeze locurile de muncă în țări cu monede mai slabe.  Cu toate acestea, investitorii ar trebui totuși să aibă un minim de înțelegere a modului în care valoarea monedelor și cursurile de schimb pot influența investițiile și cum pot să profite de dinamica cursurilor de schimb.

Ștefania scrie articole bazate pe date despre produse financiare, investiții și servicii bancare. A studiat limbile străine în București, însă fără a-i închide orizonturile către domenii noi, precum finanțele. Putem spune că, acestea s-au împletit perfect pentru a putea scrie ghiduri și recenzii valoroase pentru MrFinance. Cand nu scrie despre finanțe, citește romane SF, face mult sport și călătorește. O puteți găsi aici: [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandarile Mr Finance

24/10/2024
Pe ce cheltuie romanii banii in 2024?

O gospodărie din România a cheltuit în trimestrul II din 2024 de peste 8 ori mai mult pe țigări și băuturi alcoolice decât pe educație sau investiții. Acestea sunt cifrele care reies din ultimul comunicat privind veniturile și cheltuielilor gospodăriilor publicat de către INS. Care sunt celelalte categorii cu o pondere semnificativă în cheltuielile românilor […]

Citeste mai mult
21/10/2024
S&P500

Dacă ai fost măcar parțial interesat de domeniul financiar, investiții, bursă, cu siguranță că ai auzit despre S&P500. S&P500 este cel mai popular indice bursier, indicele care poate să reflecte situația piețelor de capital în general. Cu toate acestea, în acest articol ne-am propus să discutăm pe larg despre acest indice: ce este, care a […]

Citeste mai mult
13/10/2024
Frauda NORDIS

Frauda „Nordis” a fost foarte mult discutată în ultima săptămână în urma investigației RECORDER. Foarte mulți experți deja s-au pronunțat în legătură cu acest caz: care au fost cauzele, care vor fi consecințele, că trebuie schimbată legislația etc. Astăzi ne-am propus să discutăm pe scurt despre ce s-a întâmplat în cazul Nordis, dar cel mai […]

Citeste mai mult
07/10/2024
IRCC Octombrie 2024

IRCC crește din nou în octombrie. La ce să ne așteptăm în trimestrele viitoare? Conform BNR, IRCC aplicat pentru trimestrul 4 al anului 2024 va fi 5.99%, față de 5.86%, cât era în trimestrul 3. Impactul asupra ratelor românilor care au credite cu dobândă variabilă va fi nesemnificativ. Conform estimărilor, este ultima creștere a indicelui, […]

Citeste mai mult
01/10/2024
Cat te costa sa cresti un copil?

Romania trece prin cea mai grea criza demogafica din istoria sa. In primele 6 luni din 2023 s-au nascut putin peste 73.000 de copii, cel mai mic numar din ultimii 145 de ani.Imbatranirea populatiei si scaderea natalitatii nu este o problema prezenta doar in Romania. Majoritata tarilor dezvoltate o au. Sunt mai multi factori care […]

Citeste mai mult
01/10/2024
Venit Pasiv

Venit pasiv - un termen tot mai des vehiculat in ultima vreme. Chiar si in discutiile cu clientii mei, venitul pasiv este un obiectiv din ce in ce mai des intalnit. In acest articol o sa raspund la intrebarile: pot avea o sursa de venit 100% pasiv, ce este un venit pasiv dar si cateva […]

Citeste mai mult
1 2 3 10
Disclaimer: Echipa Mrfinance se străduiește pe deplin să mențină acuratețea și actualitatea informațiilor publicate. Aceste informații pot fi diferite față de ceea ce poți intalni la o instituție financiară, furnizor de servicii sau site-ul serviciului/produsului respectiv. 

Toate produsele și serviciile financiare sunt prezentate fără garanție. Atunci când evaluezi ofertele, te rugăm să consulți Termenii și Condițiile instituțiilor financiare în parte. Dacă ai găsit diferențe între informațiile de pe site-ul mrfinance.ro și cele oferite de instituțiile financiare, te rugăm să ne contactezi la [email protected].

Pentru sugestii și reclamații poți suna la telefonul consumatorului 0219551.

Pentru mai multe informații, intră pe site-ul ANPC.

În plus, acest site poate fi compensat prin terți agenți de publicitate. Totodată, rezultatele noastre, instrumentele de comparatie, conținutul blogului și recenziile editoriale se bazează pe o analiză obiectivă.

Pentru mai multe informații, te rugăm să consulți disclaimerul de publicitate.
Inapoi sus
homeapartmentdatabasegraduation-hatstorepie-chartleafcarhistoryarrow-right

Pin It on Pinterest

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram