Disclaimer publicitate

Ce este antreprenoriatul?

Echipa Mr. Finance se străduie să vă ajute să luați decizii financiare mai inteligente. Deși aderăm la o politică strictă de integritate editorială, această postare poate conține referințe la produse de la partenerii noștri. Iată o explicație pentru modul în care ne facem bani.

Articol scris de:
Actualizat 08/05/2022
Distribuie acest articol
Cuprins

Drumul catre antreprenoriat este adesea presarat cu obstacole, ocoliri neasteptate sau chiar piste false. In spatele unei viziuni idilice pe care tindem sa o avem deseori despre antreprenoriat se ascund multe nopti nedormite, planuri care nu functioneaza, finantare care intarzie si colaborari care nu se mai concretizeaza.

Cu toate acestea, mii de antreprenori se angajeaza in fiecare an sa sfideze adversitatile, sa isi urmeze viziunea cu staruinta si sa raspunda, prin produsele sau serviciile pe care le aduc pe piata, nevoilor pe care le vad in societate.

Ce inseamna antreprenoriat?

Esenta antreprenoriatului este destul de greu de cuprins intr-o singura fraza. In ciuda interesului crescut pentru acest subiect si a recunoasterii globale a importantei antreprenoriatului pentru economie, exista inca o lipsa de consens cu privire la o definitie specifica.

Este suficient sa ne uitam la originea cuvantului ca sa intelegem de ce lasa loc interpretarilor. Cuvantul ”antreprenoriat” vine din frantuzescul ”entreprendre” care inseamna ”a intreprinde” si se refera la procesul prin care te angajezi in realizarea unui plan.

Putem spune ca antreprenoriatul este procesul prin care o persoana sau un grup de persoane (antreprenorii) exploateaza o oportunitate comerciala cu scopul de a construi si a scala o afacere care sa genereze profit.

Aceasta este o definitie de baza a antreprenoriatului, desi, dupa cum spuneam, suporta anumite limitari. Definitia mai moderna a antreprenoriatului cuprinde si ideea de transformare a lumii prin rezolvarea unor probleme sociale, cum ar fi crearea unui produs inovator care sa imbunatateasca modul in care ne traim viata.

Cateva date in cifre despre antreprenoriat (Markinblog, 2020)
  • Sunt peste 582 milioane de antreprenori in lume
  • 22.5% dintre afacerile mici esueaza in primul an
  • 60% dintre cei care incep o noua afacere au varste cuprinse intre 40 si 60 de ani
  • 26% dintre cei care pornesc o afacere sunt motivati de dorinta de a fi ”propriul sef”
  • 95% dintre antreprenori au cel puțin o diploma de licenta

Ce este antreprenorul?

Daca antreprenoriatul este scena, antreprenorul este dirijorul care conduce cu abilitate intreaga orchestra.

Antreprenorul este persoana care creeaza afacerea si isi construieste viata si cariera in propriile conditii. El este cel care suporta riscurile, poate chiar esecurile, dar se si bucura de majoritatea recompenselor.

Antreprenorul este perceput ca un om inovator, responsabil, cu spirit de conducere, capabil sa identifice problemele societatii si sa le rezolve, sa isi investeasca propria creativitate (si uneori chiar proprii bani) pentru succesul companiei. 

Pe scurt:
  • Antreprenorul este persoana care pune bazele unui business cu scopul de a genera profit;
  • Antreprenoriatul vine cu multe riscuri, dar si recompense pe masura deoarece deserveste obiectivele de bunastare economica, crestere si inovare;
  • Antreprenorii sunt vizionari. Ei vad posibilitati si solutii acolo unde par sa fie doar obstacole si probleme.

Cum functioneaza antreprenoriatul?

Antreprenorul combina resursele, munca si capitalul cu scopul de a produce bunuri sau a oferi servicii. La baza oricarei initiative de antreprenoriat sta un plan de afaceri, iar ramificatiile acestuia sunt reprezentate de forta de munca, resursele, finantarea si managementul pentru afacere.

Ce este un plan de afaceri?

Un plan de afaceri este un document care cuprinde obiectivele operationale si financiare ale unei afaceri.

Un plan de afaceri nu trebuie sa prezinte o viziune hiperbolizata a strategiilor si proiectiilor pe care antreprenorul le are in vedere. El  nu trebuie sa impresioneze investitorii, ci sa asigure antreprenorul ca eforturile sale sunt in linie cu obiectivele de business.

Pentru multi antreprenori, crearea unui plan de afaceri este primul pas in demersul antreprenorial.

Prezentam cateva principii pe care un plan de afaceri trebuie sa le respecte:

  • Sa fie obiectiv si logic;
  • Sa comunice misiunea si viziunea companiei;
  • Sa descrie responsabilitatile manageriale;
  • Sa ofere o imagine de ansamblu asupra planului de marketing;
  • Sa evalueze competitia;
  • Sa ofere baza unei propuneri de finantare pentru investitori.

Care sunt provocarile unui antreprenor?

Cei mai multi antreprenori se lovesc de obstacole atunci pornesc o afacere. Vom discuta pe scurt despre cele mai frecvente dintre acestea.

Problemele de cash flow

Aceasta reprezinta problema cea mai acuta a antreprenoriatului. Lipsa cash flow-ului este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care noile afaceri esueaza. Ce poate face un antreprenor? Sa acorde atentie modului in care gestioneza fluxului de numerar si sa se asigure totodata ca are suficiente rezerve financiare sau chiar acces la un credit de urgenta.

Obtinerea finantarii

Finantarea este piatra de capatai a oricarei afaceri noi. Strangerea de fonduri nu este deloc o munca usoara, iar lipsa unei intelegeri depline a procesului poate duce la multe frustrari. Obtinerea unei runde de finantare poate dura intre 6 si 12 luni si chiar si cele mai bune idei de afaceri si cei mai iscusiti antreprenori se pot confrunta cu zeci de ”nu” pana aduc o finantare. In Romania, antreprenorii pot obtine finantare prin intermediul unor platforme precum Startarium sau SeedBlink.

Birocratia excesiva

Indiferent de industrie, birocratia este principalul obstacol al antreprenorilor, in special in tara noastra. Sunt necesare multe acte, multe autorizatii, iar sistemele online functioneaza deficitar, sau sunt inexistente.

Angajarea persoanelor potrivite

Multi antreprenori au reticente atunci cand vine vorba despre delegarea activitatilor. Acest lucru duce la blocaje, intrucat afacerea nu poate trece la nivelul urmator. Un antreprenor poate merge mai departe doar daca invata sa angajeze ajutor, sa delege si sa imputerniceasca alti oameni sa ia decizii.

Care sunt calitatile unui antreprenor si cum devii un antreprenor de succes?

Daca antreprenoriatul ar fi un lucru usor, atunci majoritatea oamenilor ar alege aceasta cale. Succesul antreprenoriatului nu este nici o reteta fixa, astfel incat povestea altor antreprenori te poate inspira, dar nu este o garantie a reusitei in orice conditii.

Figura antreprenorului ”self-made” a fost dintotdeauna populara indeosebi in societatea americana. Antreprenoriatul a devenit un concept romanticizat mai ales in contextul succesului rasunator al unor companii ca Facebook sau Google, ai caror fondatori ajunsi extrem de bogati i-a facut pe oameni sa se indragosteasca de ideea de a deveni ei insisi antreprenori.

Trebuie retinut ca ceea ce functioneaza pentru un antreprenor s-ar putea sa nu functioneze pentru altul si invers. Sunt, totusi, cativa pasi generali pe care cei mai multi antreprenori de succes i-au urmat.

  • Identificarea unei probleme la nivelul societatii care trebuie rezolvata. Exista o zicala in lumea businessului care spune ca pentru ca o idee de produs sau serviciu sa aiba succes, ea trebuie sa raspunda unei nevoi. Un antreprenor bun este capabil sa identifice anumite puncte nevralgice la nivelul societatii si sa le rezolve. Altfel spuns, el isi construieste afacerea in jurul rezolvarii acelei probleme.
  • Networking si iar networking. Fie ca le numesti ”relatii” sau ”contacte”, ideea este aceeasi: accesul la oamenii potriviti poate face diferenta dintre succes si esec. Lumea afacerilor este marcata de competitie acerba, astfel incat orice ajutor pe care il primesti va reduce timpul de care ai nevoie pentru atingerea reusitei.
  • Invatare si conectare la realitatea timpurilor. Un set de cunostinte si abilitati cat mai diverse ii va oferi oricarui antreprenor un punct de sprijin atunci cand vrea sa puna pe picioare o afacere sau se confrunta cu situatii dificile. S-a discutat indelung despre necesitatea unor studii superioare pentru succesul ca antreprenor. Multi antreprenori celebri cum ar fi Steve Jobs, Mark Zuckerberg, Bill Gates au renuntat la facultate. Desi diploma nu este o garantie a succesului in afaceri, facultatea iti poate oferi o baza solida de cunostinte si o directie pentru viitor. In plus, celebrele abandonuri universitare sunt mai degraba exceptia, ci nu norma. La fel de important pentru un antreprenor este sa consume continut din cel mai divers (podcast-uri, carti, articole, e-books, webinarii etc.), sa ramana in permanenta conectat la realitatile pe care le traieste si uneori chiar sa anticipeze trendurile.
  • Stabilitatea financiara. Atunci cand pornesti o afacere, este important sa te asiguri ca beneficiezi o anumita protectie impotriva riscurilor. Cu alte cuvinte, ai capacitatea sa acoperi toate cheltuielile asociate activitatii antreprenoriale.

Atunci cand vine vorba despre calitatile unui antreprenor, ele pot fi impartite in general in trei mari categorii:

  • Aptitudini tehnice: analiza datelor, cunoasterea proceselor, abilitatea de organizare, operarea anumitor sisteme etc.
  • Aptitudini manageriale: prognoza, planificare, bugetare, marketing, finante etc.
  • Aptitudini personale: leadership, disciplina, tact, incredere in sine, onestitate, maturitate emotionala.

Bineinteles, nici aici nu vorbim de o reteta fixa si exista mai multe aspecte care pot duce la succesul sau esecul unui antreprenor. Foarte important este ca antreprenorul sa fie perseverent, determinat si adaptabil.

Cat de propice este climatul din Romania? Cum arata antreprenorul roman?

Institutia financiara The World Bank clasifica economiile in functie de cat de favorabile sunt pentru noile businessuri. Dintre cele 190 de tari analizate, primele 3 pozitii le ocupa Noua Zeelanda, Singapore si Hong Kong. Romania ocupa locul 55 in clasament, fiind depasita de tari precum Serbia, Republica Moldova sau Muntenegru.

Un studiu dezvoltat in cadrul programului RoWin – Succes în Romania si prezentat de Impacthub ne ofera informatii relevante cu privire la profilul antreprenorului roman si scena antreprenoriatului din Romania. Mentionam pe scurt cateva dintre acestea:

  • Antreprenorul roman are background de corporatie, in general are mai multe initiative antreprenoriale si indeplineste mai multe roluri in activitatea sa. Ca segment de varsta, cel mai bine reprezentat (60%) este segmentul 31-45 ani.
  • Raportul dintre antreprenori barbati vs antreprenori femei este destul de dezechilibrat: 62,52% sunt barbati, in timp ce 37,48% sunt femei.
  • Principalele obstacole identificate de romani in legatura cu pornirea unei afaceri le reprezinta impredictibilitatea mediului fiscal (si fiscalitatea excesiva), legislatia neclara, relatia cu autoritatile statului, taxele ridicate, coruptia.
  • Un studiu ejobs realizat in septembrie 2019 ne arata ca 46% dintre romani privesc antreprenoriatul ca o optiune de cariera ideala. 
  • Cele mai populare industrii in care romanii isi deschid afaceri sunt comert, constructii, transporturi, activitatii profesionale, stiintifice si tehnice.

In mod clar, ritmul cresterii startup-urilor regionale la nivelul Europei este mult diferit de cel din SUA.

Daca ar fi sa ne uitam la anumiti factori care favorizeaza dezvoltarea mediului antreprenorial cum ar fi usurinta gestionarii impozitelor, modul in care sunt respectate reglementarile legislative, tehnologia disponibila, situatia economica a tarii, Romania este sub media globala.

Acest lucru inseamna ca sunt inca multi pasi de facut in legatura cu optimizarea procedurilor si a politicilor publice destinate mediului de afaceri. Tot aici trebuie mentionata si importanta programelor, a finantarii, organizatiilor si mecanismelor care sa sustina acest tip de economie si sa o ajute sa depaseasca anumite blocaje.

Curs antreprenoriat

"Cum să fii un antreprenor de succes" - BCR Scoala de Business vine in intampinarea tuturor cu un curs de antreprenoriat, indiferent de experienta.

Ce vei invata la acest curs?

  • Ce este antreprenoriatul și care sunt principalele abilități personale pe care un antreprenor de succes trebuie să și le dezvolte?
  • Cum pot dezvolta un produs de succes?
  • Cum se pun bazele unui business plan si a unei companii solide?
  • Ce trebuie făcut pentru a dezvolta o echipă armonioasă și a atrage o finanțare?

Gasesti aici toate detaliile cursului!

Concluzie

Daca iei in calcul ideea de antreprenoriat, exploreaza toate optiunile pe care le ai la dispozitie, nu uita de planul de afaceri si pregateste-te sa faci fata provocarilor la fiecare pas. In general, finanatarea nu ar trebui perceputa ca un obstacol.

Multi antreprenori cauta finantare initiala pentru afacerea lor din surse externe, cum ar fi business angels, venture capital sau crowdfunding. Important este sa poti demonstra ca ideea ta are sens si potential de crestere.

In final, in joc sunt efortul tau, timpul si toate celelalte resurse pe care le investesti.  

Surse:

Articol scris de:
Expert editorial
Bianca este pasionata de cercetare, de culegerea si prelucrarea informatiilor. Lucreaza cu interes la studii de caz, dar ii poti regasi amprenta editoriala si in articolele despre produse bancare, investitii si servicii de transfer de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Recomandarile Mr Finance

29/12/2020
Cati bani castiga romanii

Cati bani castiga romanii si din ce domenii sunt acestia? Domeniul IT este in top, urmat de asigurari si fabricarea tutunului. Citeste studiul complet si afla cele mai importante detalii.

Citeste mai mult
20/08/2020
Creditarea Responsabila

Creditarea Responsabila este si responsabilitatea ta. Inainte sa iei orice decizie ce include banii tai, documenteaza-te, cauta si pune intrebari. Citeste si despre responsabilitatea financiara si educatia financiara.

Citeste mai mult
16/07/2020
Diferente dintre o Banca si IFN

Ce diferente sunt intre banci si IFN? Cine are cea mai avantajoasa dobanda? Ce sume pot lua si pe ce perioade? MrFinance are infograficul extrem de util, cu toate datele la vedere.

Citeste mai mult
19/06/2020
Fondurile mutuale

Fondurile mutuale sunt unele dintre cele mai cunoscute metode de investitie si au ca scop principal atragerea banilor din partea investitorilor si investirea lor in diverse instrumente financiare, cum sunt: actiunile, instrumentele monetare sau obligatiunile. Vezi tot articolul!

Citeste mai mult
19/06/2020
Fonduri de investitii

Printre conturile de economii, investitii, startul unei afaceri noi, poti incerca si fondurile de investitii. Un mic ghid despre ce sunt acestea si cine ofera astfel de fonduri in Romania.

Citeste mai mult
03/06/2020
Coronavirus: Ce inseamna pentru finantele tale

Pandemia de coronavirus ne-a pus la incercare pe mai multe paliere. In timp ce sanatatea este preocuparea principala, raman expuse si alte aspecte ale vietii noastre, iar situatia financiara este unul dintre acestea. Contextul legat de pandemia de coronavirus ne-a afectat, si cel mai probabil va continua sa ne afecteze pentru anii care vor urma, […]

Citeste mai mult
Disclaimer: Echipa Mrfinance se străduiește pe deplin să mențină acuratețea și actualitatea informațiilor publicate. Aceste informații pot fi diferite față de ceea ce poți intalni la o instituție financiară, furnizor de servicii sau site-ul serviciului/produsului respectiv. 

Toate produsele și serviciile financiare sunt prezentate fără garanție. Atunci când evaluezi ofertele, te rugăm să consulți Termenii și Condițiile instituțiilor financiare în parte. Dacă ai găsit diferențe între informațiile de pe site-ul mrfinance.ro și cele oferite de instituțiile financiare, te rugăm să ne contactezi la [email protected].

Pentru sugestii și reclamații poți suna la telefonul consumatorului 0219551.

Pentru mai multe informații, intră pe site-ul ANPC.

În plus, acest site poate fi compensat prin terți agenți de publicitate. Totodată, rezultatele noastre, instrumentele de comparatie, conținutul blogului și recenziile editoriale se bazează pe o analiză obiectivă.

Pentru mai multe informații, te rugăm să consulți disclaimerul de publicitate.
Inapoi sus
apartmentdatabasegraduation-hatstorepie-chartleafcararrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram